Gesellschaft der Germanisten Rumäniens (GGR) - www.ggr.ro

Zeitschrift der Germanisten Rumäniens, 6. Jg., 1-2 (11-12) / 1997, S. 307-308

PATRICIA SANDA

Texte

Bradul de Crăciun

Scaunul acesta e atât de incomod, nu are nici spetează. De fapt, nu stau pe un scaun, ci pe o buturugă, am adormit pe o buturugă, în mijlocul pădurii. Trebuia să cumpăr un brad de Crăciun, dar, când am vrut să plătesc, n-am mai găsit banii - poate i-am pierdut pe drum, sau poate i-am uitat acasă. Acum îmi amintesc de ce-am venit aici: trebuie să tai un brad de Crăciun şi să-l iau cu mine acasă, un brad înalt, plin cu globuri, beteală şi lumânări. Şi trebuie să mă grăbesc, co-piii mă aşteaptă - de fapt, îl aşteaptă pe Moş Crăciun. Şi chiar dacă, intrând prin gaura cheii, barba albă mi se-agaţă de clanţă, copiii rămân serioşi şi mă privesc fascinaţi, ţinându-şi răsuflarea.

Dar în pădurea asta nu există oare nici un brad? In loc de brad, am văzut la un moment dat un lac îngheţat, plin cu păsări. Am fluierat încet, dar nici una n-a ridicat capul. Atunci, dintr-o dată, am înţeles ce se întâmplase cu ele: păsările adormiseră noaptea pe lac; între timp apa lacului îngheţase şi ele au rămas prinse-n gheaţă. Acum dorm adânc şi nu se mai pot trezi. M-am hotărât să le ajut şi-am aruncat cu pietre ca să sparg gheaţa. In acel moment, o pasăre şi-a scos ciocul dintre pene şi s-a repezit spre mine. Era o lebădă cu ciocul negru, ascuţit şi gâtul lung de girafă. M-a privit cu ochii roşii şi-a încercat să mă muşte de deget. Am fugit repede în pădure, până când am rătăcit drumul.

Zăpada albă care acoperă poteca e înaltă de aproape un metru şi albul ei mă orbeşte. In jurul meu, brazii plini cu globuri şi lumânări murmură coline de Crăciun. Pe care să-l tai? Cel din faţă e parcă cel mai frumos. Şi e atât de cald, am să mă lipesc de el, să mă-ncălzesc puţin. Imi pare rău de el, toţi cântă, numai el nu. Mă auzi? Imi pare rău de tine, dar asta-i soarta brazilor de Crăciun. Mă-ntreb de ce trebuie să mai ţin geanta cu toporul pe umeri, mai bine o las jos. Acum mă simt uşor ca un copil. De ce trebuie să fie atât de greu un topor? Am deschis repede geanta. Era roşie de sânge şi-un miros dulceag de carne proaspăt tăiată mi-a invadat nările. Apoi mi-am amintit: era bradul de Crăciun pe care-l tăiasem cu prietenul meu înainte să vin în pădure.

M-am uitat pe cărare în spatele meu şi-am văzut nişte pete de sânge în zăpadă, probabil curseseră din geantă. Şi deodată, în depărtare, am recunoscut gâtul lung al lebedei. Se apropia din ce în ce mai repede, ciugulind boabele înroşite din zăpadă. Când am văzut-o, am început să râd şi i-am urat "Poftă bună". Lebăda s-a apropiat de mine şi brusc m-a muşcat de deget. Instinctiv, am prins-o de gât şi-am început să strâng. Pădurea se afunda încet sub povara iernii şi-a nopţii albe. Bradul cânta, lebăda cânta, iar eu încercam să storc ultima picătură de iarnă.

***

Numărătoarea

Am luat în mână clepsidra, am întors-o şi-am început să număr. Clepsidra spartă se golea treptat, valurile de nisip curgeau şi eu doream să am mâini reci de ferigă.

Am răsfirat în mână nisipul fierbinte şi-am strâns. Dar nu curgea nici o pi-cătură de apă. Soarele ardea şi eram prea obosită să mai pot căuta umbra degetelor lungi, ultraviolete: atunci am închis ochii şi m-am aşezat în nisipul zgrunţos, mai ascuţit decât un ghimpe de cactus.

Am auzit deodată cum se luptau doi beduini în faţa mea. Unul dintre ei a căzut şi celălalt, cu un strigăt de victorie, i-a tăiat capul, din care-a ţâşnit în loc de sânge apă, ca dintr-un izvor. Mi-era sete şi-am început să beau, numărând încet înghiţiturile. Apa curgea pe faţă, prea rece şi acidă, mă usturau buzele, dar trebuia să număr în continuare, să aflu câte cocoaşe voi avea, când mă voi preschimba într-o cămilă.

***

Repetare

Se plimba pe malul mării; i se părea că noaptea avea glezne albe şi luna o privea cu ochi de înecat.
A intrat în apă, deşi nu ştia să înoate - nici să strige. Nu-şi amintea să fi vorbit vreodată, dar într-o noapte încercase să rostească un cuvânt cu aripi transparente, ca un fluture.

O dureau gingiile, le auzea cum se spărgeau a doua oară şi-i creşteau corali în loc de dinţi. Intindea mâinile la suprafaţă şi luna i se îneca printre degete; iar în gleznele-i albe se-adunau perle.

O meduză uriaşă căuta să se strecoare în gură, printre crăpăturile coralilor, iar în pântecele meduzei, un fluture cu aripi transparente încerca să se zbată.

***

Mi-e rău, mai beau un pahar şi plec, cineva încearcă să mă otrăvească, vinul e-ndoit cu apă... şi ce pluteşte la suprafaţă? un gândac beat, fericit.

Pe un scaun, în faţa mea, o fată cu ochii tulburi mă studiază ca pe-un cadavru în stadiu avansat de putrefacţie. Nu mai rezist, alunec de pe scaun, cad, sunt la picioarele ei!

Insă, când ridic ochii, văd în locul ei un indian bătrân, cu chipul brăzdat şi pete roşii pe faţă, atât de roşii, încât tre-buie să-l întreb ce-s alea? Mi-a spus că s-a îmbolnăvit de sida în timpul unei şedinţe de fachiri, când vorbea cu trei prieteni şi-a uitat să dezinfecteze cuiul din dreptul călcâiului. Mai târziu, fiecare a plecat într-una din cele patru direcţii cardinale, să caute un antidot - şi-aşa ajunsese aici şi m-a găsit.

N-am înţeles ce vroia să spună, mi-era frică şi-am încercat să ies, dar nu mă puteam ridica. Bătrânul mi-a întins mâna cu degete osoase şi-atunci am sărit dintr-o dată, fugind afară.

M-am trezit în mijlocul străzii, lângă un canal deschis parcă special pentru mine. Am strâns în gură banii împrăşti-aţi pe jos, în jurul meu, ca să pot plăti transportul cel mai rapid până acolo, ca să ajung primul şi să-mi ocup locul. Mai demult, când eram copil, tata mi-a povestit că-n iad există şi-un cazan cu vin fiert.

***

Trăieşte-ţi visul prelungit artificial, nu te gândi la eutanasia pasivă. Ziua şi noaptea, prin unghere-ntunecoase, caută cu lumânarea puţină dragoste.

***

Trandafirul meu nu înfloreşte. I-am cântat la pian Balada pentru Adelina, dar n-a avut efect, nici atunci când am pus un disc în interpretarea lui Kleidermann.

Aş tăia sepalele rând pe rând, apoi petalele - le-aş putea presa, sau le-aş lipi pe unghii, sau chiar aş face dulceaţă din ele.

In general, trandafirul meu înfloreşte destul de greu, dar apoi se ofileşte imediat. Aş vrea să-i smulg toţi ghimpii şi să-nfloresc în locul lor, să inspir puţin dioxid de carbon şi să expir oxigen.

Trandafirul meu nu înfloreşte, pentru că este bolnav. Petalele oarbe-i tremură rigid. Trebuie să storc peste el soarele ca o lămâie - îi va da atâta energie, încât va exploda ca o celulă canceroasă. La sfârşit, în mod profilactic, îi voi tăia 1 cm din coadă şi-i voi schimba apa.
 

Gesellschaft der Germanisten Rumäniens (GGR) - www.ggr.ro

Zeitschrift der Germanisten Rumäniens, 6. Jg., 1-2 (11-12) / 1997, S. 307-308